Fitt Lux

1,400 lei

250 euro – transport gratuit

„Efectul este practic instantaneu, o voi utiliza întotdeauna în cursul carierei mele.”

Iklódi Zoltán, terapeut manual, terapeut Dorn

„Am încercat-o şi eu, o folosesc de aproape 15 ani, pacienţii mei sunt încântaţi de ea, mai mulţi şi-au procurat câte una pentru acasă…”

Daróczi Zoltán, medic naturist

Browse Wishlist
Categorie:
Descriere

Descriere

Masa de inversie KiroMED Fitt Lux a fost dezvoltată pentru cumpărătorii mai exigenţi care apreciază cadrul metalic deosebit de rezistent, capacitatea mare de încărcare, elongaţia în condiţii de siguranţă, nivelul înalt de confort. Este cea mai avansată masă de inversie dintre modelele mecanice.

Este masa noastră cu cel mai rezistent cadru metalic, care rezistă cu uşurinţă la greutăţi mari pe termen îndelungat, fiind preferată şi de specialişti. Susţine cu uşurinţă şi greutăţi corporale de peste 130 kg. Funcţionează fiabil şi în cazul solicitării regulate, putând fi utilizată pentru tratarea întregii familii.

Piesele rotative nu se uzează; rulmenţii cu role de mare rezistenţă asigură funcţionarea excelentă şi înclinarea uşoară, putând fi readusă în poziţia iniţială cu un minim efort. Spătarul este căptuşit cu un burete mai gros astfel oferind o comoditate maxima  în cursul utilizării.

Este important ca în timpul tratamentului utilizatorul să-şi poată relaxa toţi muşchii, pentru că numai aşa se poate întinde coloana vertebrală. Dacă spătarul este incomod, mai ales la greutăţi corporale mai mari, utilizatorul nu-şi poate menţine relaxarea timp de 10-15 de minute. Tetiera este reglabilă, asigurând susţinerea confortabilă şi corectă a coloanei vertebrale în cursul elongaţiei.
Mânerul aflat la îndemână permite revenirea în poziţia iniţială în condiţii de siguranţă, fără a apuca în gol, fără panică.

Sistemul de prindere a picioarelor fixează piciorul la călcâi cu o furcă adaptată la curbura piciorului, iar în faţă prin doua mansoane din spumă poliuretanică alipit de laba piciorului. Acesta este modul cel mai comod şi cel mai stabil de fixare a picioarelor.

Braţul de fixare al dispozitivului de prindere este mai lung, pentru ca atât persoanele cu probleme de mobilitate şi cele uşor supraponderale să îşi poată fixa, respectiv elibera comod picioarele. Siguranţa maximă este garantată de zăvorul de siguranţă. Unghiul de înclinare poate fi reglat în prealabil, lucru important fiindcă utilizatorul îşi poate alege unghiul dorit în funcţie de starea actuală de sănătate şi nu se poate întâmpla ca banca să se încline prea mult şi forţa de tracţiune mărită brusc să provoace leziuni la coloana vertebrală sau la articulaţiile utilizatorului.

Utilizarea regulată a mesei ajută la tratamentul fără operaţie sau recuperarea postoperatorie în cazul herniei de disc, la reducerea şi eliminarea durerilor din regiunea lombară, la tratamentul leziunilor erozive şi degenerative.

 

Utilizarea mesei Fitt Lux

În primul pas reglaţi lungimea mesei de inversie şi ajustaţi poziţia tetierei reglabile conform masurilor personale. Înainte de fiecare utilizare verificaţi ca masa să fie fixată la unghiul potrivit prin chinga sau lantul de fixare! Asezati-va în poziţia iniţială şi fixati gleznele cu ajutorul dispozitivului de fixare cu clichet şi al zăvorului de siguranţă. După aceasta culcati-va pe masă şi ridicand mana, înclinati treptat până la poziţia dorită. În această poziţie, coloana vertebrală este complet relaxată, fiindcă nu este supusă niciunei presiuni, iar muşchii paravertebrali sunt alungiţi datorită poziţiei suspendate. În urma efectului de tracţiune a muşchilor alungiţi, vertebrele se îndepărtează unele de altele, eliberând nervii aflaţi sub presiune. Masa de inversie este foarte sensibilă la schimbarea centrului de greutate. Reacţionează rapid la mici modificări în distribuţia greutăţii, motiv pentru care este foarte importantă reglarea corectă a înălţimii. În timp ce stati întins pe masă, tineti braţele lângă corp, apoi lent asezati mâinile pe piept.

Înainte de începerea utilizării mesei de inversie cereţi sfatul medicul Dvs.

Dimensiuni şi capacitate de încărcare

  • Înălţime corporală: 147 – 198 cm
  • Capacitate de încărcare: max. 150 kg.
  • Amprentă la sol: 76 x 116 cm
  • Înălţime: 140 cm
  • Dimensiune colet (cu ambalaj): 129 x 63,5 x 20,5 cm
  • Greutate: 29 kg

Recenzii (0)

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fitt Lux”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *